România, eșec cu Rusia, în Rugby Europe Championship. „Stejarii”, învinși fără drept de apel la Soci

România, eșec cu Rusia, în Rugby Europe Championship. „Stejarii”, învinși fără drept de apel la Soci
Publicat: 06/03/2021, 18:34

România a înregistrat un eșec în Rugby Europe Championship. „Stejarii” au fost învinși fără drept de apel de Rusia, meci jucat la Soci, scor 18-13 pentru sportivii antrenați de Lyn Jones. Pentru români, a fost debutul cu stângul în ediţia 2021 a acestei competiții.

Prin această victorie, Rusia a câştigat prima ediţie a Cupei Kiseleff. Trofeul, acordat în onoarea contelui rus Pavel Kiseleff, este pus în joc din acest an în toate meciurile directe internaţionale, disputate la nivel de seniori între cele două ţări.

România, supusă unei presiuni constante de către Rusia

„Stejarii” au fost dominaţi de ruşi în acest meci, în care au avut o scurtă perioadă bună în prima repriză. România a făcut multe greşeli, care au dus la lovituri de penalitate. Rusia a marcat prima, dintr-o lovitură de pedeapsă, dar a urmat un moment bun al echipei României, cu un eseu reuşit de Antonescu, transformat de Vlaicu. Acesta a reuşit apoi să fructifice şi o lovitură de penalitate, care a dus scorul la 10-3 pentru „stejari”.

Apoi, Rusia a pus presiune constantă şi i-a împins pe români să greşească de multe ori. Chiar dacă au intrat la pauză în avantaj, „stejarii” n-au mai putut opri tăvălugul rus din partea secundă, astfel că, în final, gazdele au câștigat cu 18-13. Toate punctele Rusiei au fost înscrise de Ramil Gaisin, din şase lovituri de penalitate (a ratat alte două). Pentru România, Marius Antonescu a marcat un eseu, iar Florin Vlaicu a contribuit cu o transformare şi două lovituri de pedeapsă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×